Nunta de vis, organizată în trei zile

April 10, 2019
49
Views


În perioada 12-14 aprilie, Militari Residence Ballroom organizează #MilitariWeddFest. Aflat la prima ediție, evenimentul scoate la iveală povestea planificării unei nunți inedite și este dedicat mirilor din anii 2019 și 2020.

În cele trei zile, vizitatorii vor fi ghidați într-un tur al celor șase saloane, vor afla noile tendințe din industria nunților și vor putea accesa servicii complementare, de la rochii și costume, bijuterii, trupe de muzică, până la aranjamente florale și efecte speciale.

“Cele mai importante zile din viața noastră trebuie sărbătorite în tihnă, cu cei dragi alături, și nu sub stresul organizării. Tocmai de aceea ne-am dorit un eveniment care să răspundă deopotrivă celor care vor să viziteze și să cunoască saloanele noastre, cât și celor care au nevoie de ajutor în planificarea nunții”, a declarat Răzvan Dumitrache, manager al locației.

Mirii sunt aşteptaţi cu oferte atrăgătoare pentru meniurile Militari Residence Ballroom și cu reduceri sau vouchere venite direct de la partenerii #MilitariWeddFest.

“Conceptul de #AllInOnePlace face ca evenimentul să nu fie doar un târg de vizitare, ci îl transformă într-un workshop de organizare a nunții în cel mult trei zile. Îți alegi salonul care te reprezintă, discuți despre muzică, rochie, costum, verighete, buchetul miresei, servicii foto/video și pleci acasă cu nunta gata planificată“, a completat Răzvan Dumitrache.

Partenerul principal al evenimentului este NuntiDeVis.ro, furnizor de servicii integrate pentru nunți și botezuri, căruia i s-au alăturat Diva Bride, Bride Album, Colțul cu Flori by Ioana, Formațiinunta.com și Holidayplus.ro

Târgul poate fi vizitat sâmbătă și duminică între orele 12 și 20, iar vineri între orele 14 și 20. Intrarea este liberă, mai multe detalii fiind disponibile pe site sau pe Facebook.





Source link

Article Categories:
General

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *