Echipa de fotbal CATENA Racing Team, vicecampioana Euro Business Cup 2022!

October 24, 2022
14
Views


24 de echipe din 10 țări, la Euro Business Cup 2022!

Reprezentanții celui mai numeros și celui mai titrat club polisportiv al unei companii din România au avut un parcurs excelent la competiția organizată sub egida Federației Europene de Minifotbal (E.M.F.) și la care au participat 24 echipe din 10 țări.

De remarcat faptul că echipa de fotbal CATENA Racing Team a obținut dreptul de a participa la Euro Business Cup, cea mai disputată competiție corporatistă de Minifotbal la nivel european, prin câștigarea Locului I la Campionatul Național al Firmelor și Instituțiilor, organizat de Federația Română de Minifotbal în luna iunie, la Deva.

 

Iată care a fost componența lotului antrenat de Virgil Bejenaru: Adrian Cruceană (căpitan), Andrei Vlăsceanu, Gabriel Micu, Ionuț Tutunaru, Mircea Popa, Alexandru Nechita, Mihai Cană, Victor Ezaru, Nicolae Tălpeanu, Cosmin Câmpean, Dragoș Zaharia, Marius Aranghel, Tănase Mușat, Mihai Prodan. Le-au fost alături, ca de fiecare dată, Daniel Marin (Președinte CATENA Racing Team), Ovidiu Gorcea (Team Manager) și Daniel Ioniță (membru fondator).

 

„A fost un turneu foarte bun pentru echipa noastră și îi felicit pe băieți pentru dăruire, jocul elaborat și efortul depus în cele trei zile de competiție atât de intensă!” – a declarat Ovidiu Gorcea, Team Manager CATENA Racing Team, la întoarcerea în țară. „Băieții au avut un parcurs excelent, ținând cont și de faptul că a fost o competiție foarte disputată. Suntem foarte mulțumiți de acest rezultat, mai bun ca anul trecut și, cu siguranță, la anul vom aduce acasă marele trofeu. Mulțumim conducerii grupului Fildas-Catena, mulțumim tuturor colegilor pentru susținere și promitem că echipa va fi mereu pe podiumul celor mai importante competiții din București, din țară și din Europa!”.

 

În urma tragerii la sorți a grupelor ediției 2022 a Euro Business Cup, CATENA Racing Team a fost distribuită în cea mai puternică grupă, cu Devo Team (Serbia), Gurmar (Turcia) și Starz League (Anglia). În primul meci din faza grupelor, românii au reușit să obțină primele 3 puncte puse în joc după un meci foarte disputat, cu Devo Team, scor final 8-6. Victoria din cel de-al doilea meci, cu echipa Grumar (scor 3-1), le-a adus băieților calificarea matematică în optimile de finală, iar egalul cu echipa engleză Starz League (1-1) a dus la câștigarea Grupei.

Calificarea în sferturile de finală a echipei CATENA Racing Team a fost consfințită prin câștigarea meciului cu echipa Nike (Slovacia), cu scorul de 6-2. Un alt meci foarte disputat a fost cel cu echipa MAIB (Rep. Moldova), pe care echipa CATENA Racing Team l-a câștigat cu 4-3, calificându-se în seminifinala turneului.

Victoria categorică, cu 5-1 în fața echipei Florea Group, le-a adus bucuria disputării finalei (scor 1-3 cu echipa Gemina Cluj) ediției Euro Business Cup 2022.

 

„Am venit acasă cu titlul de vicecampioni europeni, iar această performanță înseamnă foarte mult pentru noi toți. Sunt mândru și pentru faptul că am fost desemnat Cel mai bun fundaș al turneului, dar, fără colegii mei, fără antrenor și fără susținere, nu am fi ajuns aici. Suntem o echipă care are misiunea de a duce această frumoasă poveste mai departe” – a declarat jucătorul Mihai Popa.

 

CATENA Racing Team, Campioana Companiilor în sezonul 2021 – 2022 și un titlu de MVP!

Cu un palmares impresionant, cu zeci de podiumuri și titluri naționale și internaționale,  reprezentativa de fotbal CATENA Racing Team a cucerit în 2021 locul I la Cupa Companiilor și locul I la Brașov Corporate Games, titlul de vicecampioană a Ligii PRO din cadrul Ligii Companiilor și locul III la Campionatul Național al Firmelor și Instituțiilor. De la începutul acestui an, echipa a câștigat toate cele 4 competiții la care a participat: Cupa Companiilor, Medical & Pharma Cup, Campionatul Național al Firmelor și Instituțiilor (cea mai importantă competiție organizată de Federația Română de Minifotbal) și Campionatului Companiilor 2021 – 2022!

La finalul anului trecut, echipa de fotbal CATENA Racing Team era deja campioana turului sezonului (cu 10 victorii din 11 meciuri disputate) în Prima Ligă a Campionatului Companiilor, o competiție foarte disputată, la care sunt înscrise cele mai bune echipe de fotbal ale marilor companii. Cea de-a XIII-a ediție a Campionatului Companiilor 2021 – 2022 s-a desfășurat în sistem ligă, pe parcursul a 22 de etape; returul a debutat în februarie 2022. După un parcurs de excepție, CATENA Racing Team a devenit Campioana Companiilor, cu 19 victorii, 2 rezultate de egalitate și o singură înfrângere. Mai mult, jucătorul Mihai Cană avea să fie desemnat la final MVP-ul Campionatului Companiilor!

 

„Vreau să felicit echipa pentru rezultatele deosebite pe care le-a înregistrat și în acest an, aceste succese fiind răsplata pentru munca, efortul și implicarea de care dau dovadă atât jucătorii, cât și antrenorul și stafful echipei” – a declarat Daniel Marin, Vicepreședinte CATENA Racing Team și Director Financiar Fildas-Catena Grup. „Doresc să mulțumesc pentru sprijinul acordat conducerii grupului Fildas-Catena și le promitem că vom fi mereu pe podiumul celor mai importante competiții din București, din țară și din Europa!”.

 

CATENA Racing Team a luat ființă cu 8 ani în urmă și de-atunci membrii săi au urcat pe podiumul competițiilor corporatiste de nu mai puțin de peste 380 de ori (120 de medalii de aur și trofee de campioni, 142 de medalii de argint și 120 de medalii de bronz), conferind astfel clubului statutul de „Cel mai important club polisportiv al unei companii private (exclusiv cu capital românesc) din România”!

 

Felicitări echipei CATENA Racing Team pentru rezultatul obținut, pentru efortul și dăruirea dovedite cu ocazia fiecărui meci disputat! 

 

CATENA SUSȚINE CAMPIONII!





Source link

Article Categories:
General

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *