Ce este și cum se manifestă sindromul picioarelor neliniștite?

October 31, 2022
31
Views


Această condiție medicală poate apărea la orice vârsta și, de regulă, se agravează odată cu trecerea timpului. Deși nu există un tratament care să vindece afecțiunea, diverse abordări terapeutice pot fi utile în ameliorarea simptomatologiei.

Iată cum recunoști sindromul picioarelor neliniștite și ce presupune tratamentul.

Cum se manifestă?

Sindromul picioarelor neliniștite produce următoarele simptome:

●     impuls irezistibil de a mișca picioarele;

● senzații de disconfort la nivelul picioarelor, descrise de pacienți drept senzații electrizante, trepidante, dureroase sau chiar de mâncărime;

●     sentimentul de ușurare în timpul mișcării picioarelor. (1)

Senzațiile neplăcute sunt resimțite de pacienți mai degrabă la nivelul țesuturilor din interiorul membrelor inferioare decât pe piele. Acestea apar, de cele mai multe ori, în cazul ambelor picioare în același timp (1).

Este important de știut că simptomele apar adesea în timpul perioadelor de repaus, cum ar fi după ce pacientul stă în șezut sau întins în pat o perioadă îndelungată. De asemenea, acestea se agravează seara sau pe timpul nopții (1).

Pe de altă parte, pe durata activităților fizice (inclusiv în timpul mersului pe jos), simptomele se ameliorează (1).

Severitatea și frecvența simptomelor variază de la un pacient la altul. În cazurile severe, acestea apar mai frecvent de 2 ori pe săptămână. Unii pacienți pot prezenta perioade de remisie (dispariția temporară a simptomelor) (2).

Toate aceste manifestări pot perturba somnul. Tocmai de aceea, sindromul este inclus în categoria tulburărilor de somn. Insomniile cauzează, de asemenea, oboseală pe timpul zilei, dificultăți în desfășurarea activităților obișnuite și scăderea productivității la muncă. Aceste lucruri pot contribui la apariția anxietății și depresiei (2).

În plus, afecțiunea poate fi o adevărată problemă în timpul călătoriilor (2). 

Cauze

Cauzele sindromului picioarelor neliniștite nu sunt pe deplin cunoscute. Acestea ar putea include:

●   factori genetici (afecțiunea se poate transmite din generație în generație, atunci când are debutul înainte de 40 de ani);

●     dezechilibru al neurotransmițătorilor (cum ar fi dopamina și glutamatul);

●     nivel scăzut de fier în organism.

De asemenea, o serie de factori de risc pot favoriza apariția acestei boli, cum ar fi:

●     deficitul de fier;

●     boala Parkinson;

●     boala renală în stadiu terminal;

●     insuficiență renală cronică;

●     afecțiuni ale măduvei spinării;

●     artrita;

●     sarcina – în ultimul trimestru (simptomele dispar, însă, după naștere);

●     ADHD;

●     diabet zaharat.

Diagnostic și tratament

De obicei, medicul neurolog diagnostichează această afecțiune doar pe baza examenului clinic și a anamnezei (discuția propriu-zisă cu pacientul) (2).

Uneori, sunt indicate și investigații suplimentare, cum ar fi analize de sânge pentru depistarea deficienței de fier, insuficienței renale sau altor afecțiuni asociate sindromului. De asemenea, poate recomanda efectuarea unei polisomnografii – test care examinează mișcările picioarelor și diferiți parametri în timpul somnului (de exemplu unde cerebrale, bătăile inimii) (2).

Diferite abordări terapeutice pot ajuta la menținerea sub control a simptomelor, spre exemplu:

●     tratarea eventualelor afecțiuni asociate;

●   modificarea stilului de viață – îmbunătățirea programului de somn și al alimentației, creșterea nivelului de activitate fizică, evitarea tutunului și alcoolului, comprese reci sau calde;

●     suplimentarea fierului (doar la indicația medicului);

●     medicamente dopaminergice (stimulează receptorii pentru dopamină), anxiolitice (împotriva anxietății) sau anticonvulsivante (anti-convulsii), cu prescripție medicală. (2)

Medicul va stabili schema de tratament potrivită în cazul tău.

Prin urmare, sindromul picioarelor neliniștite afectează calitatea vieții. Adresează-te medicului dacă te confrunți cu simptomele acestei boli!

Referințe:

“Restless Legs Syndrome – Symptoms and Causes.” Mayo Clinic, 2022, www.mayoclinic.org/diseases-conditions/restless-legs-syndrome/symptoms-causes/syc-20377168. Accessed 21 Sept. 2022. ‌“Restless Legs Syndrome Fact Sheet | National Institute of Neurological Disorders and Stroke.” Nih.gov, 2017, www.ninds.nih.gov/restless-legs-syndrome-fact-sheet#:~:text=Restless%20legs%20syndrome%20(RLS)%2C,sitting%20or%20lying%20in%20bed.. Accessed 21 Sept. 2022.





Source link

Article Categories:
General

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *