CUPRA lanseaza in Romania primul showroom CUPRA Garage, la Bucuresti

November 16, 2022
17
Views


Este nevoie de o abordare strategică ȋn ceea ce privește alegerea unei noi locații, deoarece trebuie să fie recunoscut totodată și potențialul pieței unde se face lansarea. CUPRA este un brand neconvențional, iar CUPRA Garage este un element cheie în strategia acestuia de implementare locală. Dorim să generăm experiențe unice și emoționale, iar faptul că avem propria noastră locație în showroom-ul CUPRA Garage din București, confirmă faptul că ne transformăm ambiția în realitate.”, a declarat Horațiu Moldovan, Brand Manager CUPRA România.

Prima locație CUPRA Garage din România

Acest spațiu deschis și dinamic este situat ȋn Blvd.Theodor Pallady, Nr. 42 B, la showroom-ul GTT Motors și oferă o experiență exclusivă a brandului CUPRA pe care fiecare client o va simți din plin.

Performanță pură, tehnologie concentrată pe utilizator dar și design-ul sofisticat sunt doar câteva din caracteristicile brandului CUPRA, pe care le veți putea ȋntâlni ȋn noua locație.

Ambianța este concepută pentru a crea același sentiment de entuziasm și atractivitate contemporană pe care îl simți atunci când, conduci o CUPRA.

CUPRA Garage accentuează individualitatea mărcii, la fel cum modelele CUPRA ies în evidență într-un peisaj stradal, altfel uniform. Locația transmite totodată și ceva din viziunea mărcii: CUPRA este un brand provocator, în concordanță cu vremurile actuale, urban și independent.

Răzvan Bușulescu Director General GTT Motors, a declarat: „Pentru compania GTT Motors, un pas major a fost acela de a deveni distribuitor autorizat CUPRA, ȋntr-o perioadă destul de instabilă pentru business. Astfel, am decis în 2020 să acceptăm provocarea acestei mărci și să o promovăm ȋn piața românească. Amenajarea showroom-ului prin implementarea designului și a conceptului CUPRA Garage a durat aproape 1 an și jumătate, dat fiind contextul perioadei.

De ce CUPRA? Pentru că este cea mai inovatoare și actuală marcă de pe piață, o marcă care ȋmbină trendul de electrificare cu sportivitatea. “

 

Experiențe unice pentru clienții CUPRA

Brandul CUPRA ȋși dorește să le ofere clienților săi experiențe unice și memorabile. Inaugurarea noului showroom este prilejul perfect pentru ca să afirme ȋncă odată că este un brand puternic și inovator, care ȋși propune să se extindă și să ȋși facă cunoscut noul concept, atât la nivel național cât și internațional.

În prezent, ȋn showroom sunt expuse CUPRA Born – o mașină 100% electrică, precum și cel mai puternic model al mărcii de până acum, CUPRA Formentor VZ5. Performanța și electrificarea sunt caracteristici fundamentale ale mărcii CUPRA; piatra de temelie pe care vor fi construite toate modelele viitoare.

După cum am menționat, CUPRA reprezintă performanța contemporană. In viitor, această performanță va fi una electrică, dar plină de emoție.

CUPRA Formentor VZ5 demonstrează impresionant de unde provine marca. Este cel mai înalt nivel de performanță ȋn ceea ce CUPRA poate oferi, dar și un tribut adus rădăcinilor noastre din cursele de automobile – un adevărat răsfăț pentru pasionații de mașini. CUPRA Born, pe de altă parte, arată încotro se îndreaptă călătoria, aducând cu sine multe dintre aceste elemente specifice sportului cu motor, în prezent.”a mentionat Horațiu Moldovan, Brand Manager CUPRA România.

Anul trecut brandul a lansat prima sa mașină 100% electrică – CUPRA Born, dând astfel startul ofensivei electrice a mărcii. Born s-a bucurat de succes ȋncă de la momentul lansării oficiale, făcând parte dintre cei șapte finaliști la premiile European Car of the Year 2022. Acesta a fost al doilea an consecutiv în care CUPRA a fost selectată, după nominalizarea Formentor în 2021.

Care sunt planurile de viitor? În 2024, va sosi CUPRA Tavascan, a doua mașină complet electrică, urmată de interpretarea radicală a conceptului electric urban UrbanRebel, în 2025.

De asemenea, CUPRA  a anunțat că va lansa două vehicule noi până la sfârșitul anului 2025: un SUV electric complet nou precum și modelul CUPRA Teramar, cu versiuni mild-hybrid și plug-in-hybrid, având o autonomie electrică de aproximativ 100 km, ce se va alătura noilor generații de vehicule electrice.

Expansiunea globală a brandului CUPRA

Obiectivul CUPRA: să producă peste cinci sute de mii de automobile urbane electrice pe an pentru diferitele mărci corporative din Martorell. Cu viitorul model derivat din UrbanRebel Concept, CUPRA ȋși dorește să democratizeze mobilitatea electrică și să o facă cât mai accesibilă viitorilor săi clienți.

CUPRA plănuiește să-și dubleze vânzările, rețeaua de distribuție și cifra de afaceri la 5 miliarde de euro. De asemenea, brandul și-a planificat la nivel global dublarea ȋn următorul an a numărului de experți ȋn vânzări.





Source link

Article Categories:
General

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *