OSCAR Downstream este TRUE LEADER pentru a patra oară

November 29, 2022
20
Views


OSCAR Downstream este TRUE LEADER pentru a patra oară. Anual, în cadrul Galei TRUE LEADERS by ICAP ICRIF, sunt premiate companiile din România care s-au remarcat prin întrunirea simultană a patru criterii obiective: 

– se află în top 500 companii din România în functie de profitabilitate (EBITDA pentru 2021) – creștere a numărului de angajați (2021 vs 2020) – risc de creditare scăzut (ICAP CRIF Credit Score de la A1 la B2) – sunt lideri în industria lor

Din cele 500 de companii, au fost selectate companiile premiate. La această ediție, 103 companii au fost TRUE LEADER, iar OSCAR a ocupat locul 36 în top și a obținut un scoring ICAP A2.

„Acest premiu reflectă eforturile și reușitele noastre pe o piață concurențială, mai ales că ultimii ani au reprezentat o provocare pentru întreaga economie, indiferent de domeniu. Iar în cei 21 de ani de activitate am avut timp să trecem prin multe provocări. Traversăm o perioadă în care trebuie să ne adaptăm permanent la schimbările din piață și am reușit cu succes să facem asta. Acest premiu îl datorăm în special angajaților noștri, cei 500 de angajați care și-au adus contribuția pentru ca OSCAR să fie recunoscut și apreciat ca un jucător important pe piața petrolieră din România. O echipă care este unită prin grija, profesionalismul, respectul și serviciile de calitate oferite partenerilor și afacerilor acestora.”, au declarat reprezentanții OSCAR în seara decernerii premiilor.

ICAP CRIF (fostul grup de companii ICAP S.A.) cu o prezență de succes de 58 de ani în Grecia, România, Bulgaria și Cipru, este un important furnizor în domeniul riscului de credit și al soluțiilor de informații de afaceri in Europa de Sud-Est.

Despre OSCAR

OSCAR Downstream, companie parte din grupul antreprenorial Alfa Group, se află pe piața de oil & gas din 2001, fiind cea mai mare companie independentă de distribuție de carburant din România și în top cinci jucători din piața autohtonă. În ultimii ani a derulat un program accelerat de îmbunătațire a infrastructurii logistice, ajunsă în prezent la peste 65.000 mc în cele 7 depozite OSCAR, cât și de creștere a capacității de livrare către parteneri, extinzând în mod constant flotă de autocisterne, până la 77 în prezent.

Rețeaua de benzinării a ajuns în prezent la 101 stații: 70 de benzinării în franciză, sub brandul RO concept OSCAR, și 31 de stații proprii dedicate segmentului de clienți B2B sub brandul DIESELpoint Access. Povestea benzinăriilor în franciza RO a început în toamna anului 2017 și a crescut constant, ajungând după 5 ani la 70 de benzinării RO, răspândite la nivel național.

Portofoliul OSCAR are în prim plan furnizarea de motorină prin utilizarea unor canale de distribuție variate: vânzare en-gross, stații de incintă OSCAR DIESELpoint, cardurile de carburant OSCAR, completate de servicii integrate personalizate pe specificul fiecărei industrii și fiecărui client în parte – și B2C prin franciză RO. Portofoliul de carburant este completat de benzină, OSCAR având în prezent 3 mărci proprii de carburant.

OSCAR: Aceleași valori, în fiecare parteneriat.





Source link

Article Categories:
General

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *