FESTIVALUL CÂRNAȚILOR DE PLEȘCOI REVINE ÎN FORȚĂ, IAR LUXURIA TRAVEL ESTE PARTENERUL OFICIAL DE TURISM
Cu un program bogat și variat, evenimentul își propune să promoveze tradiția și autenticitatea Cârnaților de Pleșcoi, unul dintre cele mai apreciate produse din patrimoniul culinar românesc.
Programul Festivalului Cârnaților de Pleșcoi va include activități precum:
Ateliere pentru Copii – “Tradiția Merge Mai Departe”
Degustare de Produse Tradiționale – “Degustă Geoparcul” Museum Bus
Meșteri Populari Ateliere de Olărit
Activități pentru Copii la Geogate – “Laboratorul Umblător” Photo Corner Tradițional
Stand de Promovare Turistică Demonstrații Dansuri Populare
Sâmbătă, programul se va îmbogăți cu prezența Ansamblului “Dragăicuțele” din Buzău, Ansamblului “Plaiurile Mioriței” din Buzău, și concerte susținute de Oana Radu și Igor Cuciuc din Moldova.
Duminică, evenimentul va continua cu Ansamblul “Plaiurile Mioriței” din Buzău, iar pe scenă vor urca artiști precum Neagu Zamfir, Alexandra Panaete și Taraful Ionel Tudorache.
Luxuria Travel, o agenție de turism cu o experiență de peste 10 ani în organizarea de excursii la festivaluri, se mândrește să fie partenerul oficial de turism al Festivalului Cârnaților de Pleșcoi. Cu o pasiune pentru tradiția și cultura românească, Luxuria Travel încurajează vizitatorii să se alăture acestei experiențe unice, descoperind autenticitatea gastronomiei românești și tradițiile populare.
“Cu o echipă pasionată de domeniul turismului, am organizat excursii la numeroase festivaluri din România, cum ar fi excursiile la Festivalul Borșului Lipovenesc de la Jurilovca, la Răvășitul Oilor la Bran, la Târgul Mierii de la Câmpina, la Festivalul etno gastronomic “Zilele Dovleacului ” în Buzău, la Festivalul peștelui la Cheia “Târgu’ lu’ pește”, oferind servicii de turism și experiențe memorabile participanților noștri.”
Suntem încântați să fim partenerii oficiali de turism ai Festivalului Cârnaților de Pleșcoi. Acest festival reprezintă esența culturii și gastronomiei românești, și suntem dedicați să oferim participanților noștri din Bucurestri și împrejurimi cele mai autentice și pline de viață experiențe” a declarat Dan Cîrlova, manager și proprietar al agenției de turism Luxuria Travel.
“Turismul festivalier este în creștere, iar România are o bogată tradiție gastronomică care trebuie să fie sărbătorită și promovată atât în țară cât și în străinătate. Suntem mândri să oferim bucureștenilor și celor din împrejurimi ocazia de a vedea și de a gusta produsele tradiționale românești în cadrul excursiei noastre la Festivalului Cârnaților de Pleșcoi, ce include și vizită la Vulcanii Noroioși. Festivalurile culinare au devenit tot mai populare în România și suntem bucuroși să vedem cum interesul pentru tradiția culinară locală crește. Suntem nerăbdători să împărtășim bucuria și gusturile autentice ale acestui festival cu vizitatorii noștri” a declarat Valentin Avram, director de marketing și dezvoltare al agenției de turism Luxuria Travel.