Valoarea proiectului este de 24.739,00 lei
Locația de implementare este situata în Comuna Sîrbi, Sat Sîrbi, nr. 67, Județul Bihor.Obiectul contractului îl reprezintă ajutorul de stat acordat sub formă de microgrant în sumăforfetară , prin măsura “Microgranturi în domeniul agroalimentar” din cadrul schemei de ajutor destat instituite prin OUG nr. 61/2022 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar dinfonduri externe nerambursabile, aferente Programului Operaţional Competitivitate 2014-2020, încontextul crizei provocate de COVID-19, cu completările şi modificările ulterioare.Proiectul are printre principalele rezultate, următoarele:-menținerea activității pe o perioadă de minim 6 luni,Durata de implementare a proiectului este de maxim 1 an, începând cu data intrării învigoare a Contractului de finanțare.Proiect cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin ProgramulOperaţional Competitivitate 2014-2020.
Date de contact
HERMAN NADIA ARANKA
0753011536
hermanceliaa@gmail.com