PCF Investment Banking asistă Rodbun în reconversia integrală în euro a creditului sindicalizat în valoare de 340 milioane de lei

October 26, 2022
16
Views


PCF Investment Banking anunță finalizarea procesului de structurare, negociere și implementare a primei tranzacții importante de reconversie valutară integrală din România pentru finanțarea sindicalizată a companiei Rodbun. Cele 340 milioane de lei din creditul inițial au fost convertite în 70 milioane de euro, reducând semnificativ impactul creșterii accelerate a ROBOR asupra costului finanțării. Datorită acestei tranzacții, grupul va economisi anual peste 6 milioane de euro, capital ce poate fi reinvestit în activitatea curentă a organizației.

„În contextul creșterii galopante a indicelui ROBOR, de la 1,8% în aceeași perioadă a anului trecut până la peste 8% în prezent, costul de finanțare în lei al companiilor s-a triplat. Astfel, în condițiile în care cursul valutar lei-euro a rămas relativ constant, am recomandat grupului Rodbun să realizeze un proces de reconversie intergrală a facilităților de credit, beneficiind astfel de ecartul de peste 6,5% dintre nivelul EURIBOR și cel al ROBOR. Ne bucurăm de încrederea pe care ne-au acordat-o încă o dată în contextul acestei tranzacții unice în România și sunt convins că vom colabora în continuare îndeaproape pentru dezvoltarea și consolidarea companiei”, a declarat Mihai Murgu, Partener la PCF Investment Banking.

 PCF lucrează în calitate de consultant financiar exclusiv al Rodbun încă din anul 2017, când a gestionat primul proces de sindicalizare a expunerilor bancare bilaterale operate de grupul agricol. Valoarea finanțării a crescut succesiv și este susținută în prezent de BCR, CEC Bank, Banca Românească, Raiffeisen Bank și Banca Transilvania.

„Tranzacția de reconversie valutară, ce generează economii anuale de peste 6 milioane euro, mitighează semnificativ șocurile generate de contextul macroeconomic curent și ne ajută să ne păstrăm promisiunea de a susține interesele fermierilor români, o categorie esențială pentru dezvoltarea economiei naționale. Parteneriatul cu PCF, precum și suportul băncilor parte din sindicatul bancar ce finanțează Rodbun, reconfirmă importanța alianței strategice între profesioniști pentru construcția unui business românesc trainic”, a spus Alexandru Iancu, Președinte al Grupului Rodbun.

 Rodbun este o companie-integrator de produse și soluții în domeniul agricol, având capital integral românesc, înființată în anul 2002. Rodbun înseamnă o echipă de peste 500 de oameni care, cu seriozitate și profesionalism, le oferă fermierilor români input-uri de cea mai bună calitate, parteneriate solide pentru valorificarea recoltelor, soluții moderne de consultanță, sprijin profesional și finanțare. Grupul deține una dintre cele mai puternice infrastructuri logistice din piața agro, cu centre logistice regionale, depozite zonale și capacități de depozitare cereale.

 

Despre PCF

 PCF Investment Banking este un lider local în domeniul serviciilor de finanțări și investiții corporative, specializat în furnizarea de soluții personalizate pentru clienții noștri, în conformitate cu cerințele și specificul pieței locale.

 PCF Investment Banking oferă servicii complete de finanțare corporativă, M&A (fuziuni și achiziții), atragere de investiții și structurare de finanțări complexe. Portofoliul de clienți acoperă un cadru larg de organizații din industrii diferite, care activează exclusiv în sectorul privat. Echipa de management a consiliat cu succes peste 100 de clienți locali și internaționali finalizând tranzacții a căror valoare totală depășește 1.5 miliarde de euro.

 

Despre Grupul Rodbun

 Grupul Rodbun este cel mai mare furnizor de inputuri agricole (seminţe, îngrăşăminte) pentru micii fermieri, cu peste 6.400 de clienţi şi o reţea naţională de 40 de magazine agricole şi fito-farmacii, 100 de agenti de vânzări şi peste 1.000 de promotori.

 Grupul operează 9 ferme, în care se produc seminţe şi se testează tehnologii agricole, lucrând o suprafaţă cumulată de 6.600 de hectare şi operând facilităţi logistice agricole complexe, din care fac parte şi silozuri cu o capacitate de depozitare de circa 73.000 de tone.





Source link

Article Categories:
General

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *