Fundația Romanian Business School și Școala Metropolitană ARC mulțumesc tuturor instituțiilor și organizațiilor care le-au fost alături în acest maraton cultural de trei zile:
Editura Casa Radio, Editura Eikon, Editura Rhea, Muzeul Național al Literaturii Române, Editura Nomina, Bibilioteca Metropolitană București – filiala Ienăchiță Văcărescu, Revista Bibliotecii Academiei Române, Biblioteca Municipală B.P. Hașdeu– filiala Ovidius (Republica Moldova), Asociația UNIFERO (SUA), Biblioteca “General Nicolae Ciobanu”- Costești, Vâlcea.
Vineri 3 martie, într-o atmosferă emoționantă, a avut loc festivitatea de încheiere. Ne-am bucurat timp de trei zile să fim împreună, români cu dragoste de limba noastră, de tradițiile noastre, de istoria noastră, indiferent de locurile în care trăim: din Statele Unite până în Orientul Mijlociu, prin Franța, Italia, Spania, Belgia, până în Serbia și Republica Moldova.
Timp de trei zile ne-am întâlnit, români din toate colțurile lumii, să vorbim despre bibliotecă și muzeu ca spații alternative de educație, despre proiecte și evenimente dedicate încurajării lecturii, promovării autorilor români clasici și actuali din țară și din afara granițelor, despre asociații păstrătoare ale tradiției, promotoare ale literaturii și culturii române, implicate în viața culturală a tării de adopție .
În deschiderea festivalului, Madlen Șerban, Secretar General, Comisia Națională a României pentru UNESCO a urat succes și a transmis un mesaj de apreciere și încurajare pentru toate inițiativele și proiectele care au ca țel păstrarea, promovarea și transmiterea către noile generații a limbii și culturii române!
Pe lângă reprezentanții tuturor oraganizatorilor și partenenerilor, au avut intervenții inspiraționale scriitorii Liliana Corobca, Mada Cazali (fondator Uniunea Internațională a Femeilor Române – UNIFERO, din Atlanta – S.U.A ), Ramona Miza, Vasile Lupașc, criticul și eseistul Cristian Crăciun, scriitoarea și jurnalista Loreta Popa. Și-au prezentat proiectele impresionante : Alina Dobrescu de la Biblioteca Prichindeilor din Croația ( Proiect internațional « Bibliotecile prichindeilor » în 13 țări din Europa; Cătălin Șerbu președintele Asociației « Rumanos Sin Fronteras » și inițiator al Bibliotecii “Vasile Lupașc” din Zaragoza, Spania ; prof. Anca Cheaito și elevii ei din comunitatea românească din Beirut, Liban ; dirijor Luminița Guțanu – Corul de copii Symbol al Patriarhiei Române ; Mihaela Morăraș – Asociația Vasiliada, despre proiectul « Voluntarii-ambasadori ai societății civile » ; Rodica Marianu, Centrul cultural “Infinitum”, Golgoni, Republica Serbia; prof. Mihaela Bogdan, Proiect „Vatra digitală românească – rețeaua online a copiilor români de pretutindeni”, Spania; L’école roumaine de Paris ( ERP), Franța ; Ana Gaiseanu Tutuleasa ASOCROM, Spania ; Carmen Hopărtean – Casa de cultură belgo-română, Director Radio TV Arthis – Bruxelles, Belgia); Nicoleta Muntianu – Școala românească din parohia Forli, Italia; prof. Lăcramioara Matei – Școala Metropolitană A.R.C București – proiectul « Implicarea elevilor în viața comunității prin artă » ; Luiza Cristea – proiectul « Clubul de lectură ARC- întâlniri inspiraționale ».
”Ne dorim să formăm un om curios și independent, de-a lungul întregii vieți, un cetățean responsabil și implicat în schimbarea socială, care îndrăgește artele, minunile lumii fizice și oamenii, care este conștient de calitățile sale și învață să le folosească pentru a rezolva problemele complexe cu care se va confrunta. » Daniela Costăchel – Președinte Fundația Romanian Business School;
Elevii de gimnaziu din România și Republica Moldova s-au bucurat împreună de călătoria prin creația scriitorilor români contemporani în concursul de limbă și literatură (live) din a doua zi a festivalului.
Secțiunea dedicată elevilor din clasele primare a adus în fața juriului desene, benzi desenate, dramatizări, programe realizate în scratch, toate ilustrând poveștile audio din colecția « Noapte bună, copii! » puse la dispoziție de Editura Casa Radio. Juriul a fost format din Ligia Necula – realizatoare editura Casa Radio -Radio România, Mircea Nechita – artist plastic, Florin Preda – bibliotecar la Biblioteca Metropolitană București, Panseluța Mare – bibliotecar la Filiala Ienăchiță Văcărescu- BMB, Delia Balaican – bibliotecar la Biblioteca Academiei Române, Ramona Miza – scriitoare.
Remarcăm în mod deosebit : Echipa cititorilor de la Biblioteca B.P.Hașdeu-filiala Ovidius (Chișinău, Rep. Moldova), Liceul” Ștefan cel Mare și Sfânt” (Rep. Moldova – Grigoriopol), Școala Gimnazială Ferigile, Costești ( Vâlcea), Școala Gimnazială Metropolitană ARC (București), Colegiul Pedagogic ,,Vasile Lupu” (Iași), Școala Primară Stoenești (Argeș), Școala Gimnazială “Nicolae Labiș” – București, Școala 194, București, Școala Gimnazială „Sfântul Iacob”,Câmpulung Muscel (Argeș), Liceul Teoretic nr.1 din Periș (Ilfov), Școala Gimnazială “General Grigore Baștan” (Buzău), Liceul “Alexandru cel Mare” ( Chișinău, Rep. Moldova.
Fundația Romanian Business School a acordat premii ( vouchere „Cărturești”) în valoare de 2500 RON, iar partenerii noștri în acest eveniment au ofert premii speciale. Scriitorii Ramona Miza, Vasile Lupașc, Liliana Corobca, Mada Cazali au oferit cărți de autor cu autograf, artistul plastic Mircea Nechita și Fundația Svasta au oferit câte un exemplar din albumul ”Drumul meu spre şcoală – Dialog între generații” școlilor și bibliotecilor participante la festival.
Momentele artistice live au fost susținute de elevi și alumni ai Școlii Metropolitane ARC, de grupul vocal-instrumental al Clubului copiilor din Horezu, jud. Vâlcea, coordonat de profesorul Cosmin Bădiță, de Grupul folk « Celest » format din profesorii de muzică Nicu Șandru și Felicia Popescu. Au fost transmise înregistrări audio-video puse la dispoziție de Muzeul Național al Literaturii Române, Editura Casa Radio și Corul de copii și tineret Symbol, al Patriarhiei Române.
Felicitări tuturor! Vă așteptăm la următoarea ediție!