3DUTECH continuă proiectul „Meseriașii viitorului vor lucra cu imprimanta 3D” cu ediția a cincea, iar evenimentul de lansare a concursurilor naționale a avut loc în București, miercuri, 29 martie, la NOD Makerspace.
Proiectul este realizat de ECDL Romania și Dedeman , alături de AOAR (Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România) şi în acord cu Ministerul Educaţiei. Obiectivul este de a crea o bază solidă de competenţe şi know-how teoretic şi practic pentru tineri, în vederea unei mai bune pregătiri pentru noua piață a muncii. În plus, se contribuie și la un proces real de transformare tehnologică în școlile din România și la susținerea meseriilor viitorului.
Principala temă a celor două concursuri de 3D design&printing sunt roboții, iar elevii și profesorii pot câștiga premii importante.
Concursurile se desfășoară în perioada 1 Aprilie – 16 Iunie 2023 și vizează toți elevii și profesorii din învățământul preuniversitar din România, indiferent de specializare, județ sau tipul școlii. Înscrierea este gratuită, iar participanții își pot depune proiectul începând cu data de 1 Aprilie 2023 pe adresa contact@3dutech.ro.
Toţi elevii şi profesorii din România sunt invitaţi la concursurile naționale 3DUTECH
Pentru elevi – Concurs național „3D Printed ROBO4Humanity”
Elevii din toată țara sunt așteptați să își expună propriile idei de design inovative folosind aplicații din domeniul modelării și imprimării 3D. Tema acestei ediții este ”Robot asistent social”.
Pot participa echipe formate exclusiv din elevi sau din elevi coordonați de profesori .
Participarea este gratuită.
Astfel, toți cei înscriși în concurs vor putea elabora individual sau în echipă modele care să propună abordări inovative ale unor roboți folosiți în viața de zi cu zi a persoanelor cu nevoi speciale, care să integreze utilizarea imprimantelor și tehnicilor specifice domeniului modelării și imprimării 3D.
Concursul se desfășoară în perioada:
înscriere proiecte – 01 apr – 12 mai 2023;
preselecție proiecte – 15 – 17 mai 2023;
prezentare proiecte, jurizare și anunțare câștigători – 26 mai 2023;
acordare premii – 29 mai – 16 iun 2023.
În realizarea proiectului, participanții trebuie să țină cont de câteva aspecte importante:
Produsul poate fi utilizat de către persoanele cărora le este destinat, în mod independent.
Obiectul este ușor de montat / transportat.
Produsul nu este periculos pentru persoanele care beneficiază de robotul asistent.
Obiectul poate fi fabricat cu ajutorul imprimantei 3D.
Design-ul este propriu și nu încalcă drepturile de autor ale altor designeri.
În total se vor acorda trei premii în valoare cumulată de 1.500 de euro și consumabile 3D Printing . Regulamentul concursului destinat elevilor poate fi consultat pe www.3dutech.ro.
Pentru profesori – Concurs național „Teach for future”
Profesorii au ocazia de a se face remarcați în cadrul acestui concurs organizat de 3DUTECH. Ei își pot elabora propriul design de robot educațional în realizarea căruia să integreze modelarea și imprimarea 3D. Astfel, toți cei înscriși în concurs vor putea elabora un concept de robot educațional care poate sprijini procesul de predare, învățare sau evaluare.
În cadrul proiectului profesorii pot lucra individual sau în echipă pentru a realiza conceptul.
Calendarul concursului pentru profesori:
înscriere proiecte – 01 apr – 12 mai 2023;
preselecție proiecte – 15 – 17 mai 2023;
prezentare proiecte, jurizare și anunțare câștigători – 25 mai 2023;
acordare premii – 29 mai – 16 iun 2023.
În realizarea proiectului, profesorii trebuie să aibă în vedere următoarele aspecte:
Produsul poate fi utilizat de către elevi și de către profesori în egală măsură.
Obiectul este ușor de montat / transportat.
Produsul nu este periculos pentru elevi și profesori.
Obiectul poate fi fabricat cu ajutorul imprimantei 3D.
Design-ul este propriu și nu încalcă drepturile de autor ale altor designeri.
La final se vor acorda două premii în valoare totală de 800 de euro și consumabile 3D Printing. Regulamentul concursului destinat profesorilor poate fi consultat pe www.3dutech.ro.
Evaluarea proiectelor din ambele concursuri se va face de către specialiști din domeniul modelării și imprimării 3D, specialiști în educație / profesori câștigători în ediții precedente. În evaluarea proiectelor se va ține cont de originalitate și relevanță. Totodată, va conta și modul de prezentare al fiecărui proiect.
Rezultatul fiecărui concurs va fi anunțat pe www.3dutech.ro și pe pagina Facebook/3dutech. Câștigătorii vor fi contactați de Organizator și, ulterior, vor intra în posesia premiilor.
Tehnician imprimare 3D , o nouă meserie adăugată în COR
La inițiativa 3DUTECH a fost aprobat un opțional național pentru liceu de către Ministerul Educației, iar profesorii pot obține credite profesionale transferabile pentru certificarea ECDL 3D Printing.
Totodată, s-a obținut un aviz favorabil din partea Ministerului Muncii pentru introducerea meseriei de „tehnician imprimare 3D” în Clasificarea Ocupațiilor din România (COR). Prin acest program se urmărește o actualizare a calificărilor, ținând astfel pasul cu realitățile din piața muncii, profund influențată de transformările tehnologice.
Prin intermediul campaniei „3DUTECH. Modelează viitorul. Printează-l 3D!”, mai multe şcoli din România devin anual hub-uri de imprimare 3D. La fiecare ediție, alte 10 licee din țară sunt dotate cu imprimante 3D performante, iar cel puţin 20 de profesori și 200 de elevi au oportunitatea să obţină gratuit certificarea recunoscută internațional ECDL 3D Printing.
Până în prezent sunt implicate 50 de licee care au fost transformate în hub-uri de imprimare 3D, colegii naționale, tehnice și tehnologice din 34 de județe din România, cu sute de profesori și elevi care au trecut prin proiect.
Anul acesta, licee de la edițiile anterioare vor primi și roboți, iar profesorii și noi grupe de elevi din aceste licee vor putea obține și certificarea pe modulul ECDL Robotics.
Ediția a cincea urmărește activarea a 10 noi printing hubs în următoarele licee:
Liceul Tehnologic „Petru Poni” București
Liceul Teoretic „Spiru Haret” Moineşti – Bacău
Colegiul Național „Emil Botta” Adjud – Vrancea
Colegiul Naţional „Alexandru Ioan Cuza” Alexandria –Teleorman
Colegiul Național „Gheorghe Țițeica” Drobeta-Turnu Severin – Mehedinți
Colegiul „Petru Maior” Reghin – Mureș
Liceul Tehnologic de Transporturi Auto Baia Sprie – Maramureș
Colegiul Național „Mihai Viteazul” Sfântu Gheorghe – Covasna
Liceul Teoretic „Anghel Saligny” Cernavodă – Constanța
Liceul Teoretic „Traian Lalescu” Brănești – Ilfov
Află mai multe detalii despre proiect pe www.3dutech.ro și pe pagina de Facebook 3DUTECH sau pe contact@3dutech.ro.