Principalele rezultate ale proiectului au vizat realizarea cadrului strategic pentru renovarea energetică și reducerea riscului seismic, optimizarea cadrului legislativ și normativ și dezvoltarea de instrumente eficiente de monitorizare, colectare și raportare a datelor despre clădiri, pentru a asigura tranziția către un fond național construit verde și rezilient.
Pornind de la necesitatea alinierii obiectivelor și priorităților naționale la cerințele stabilite la nivel european și internațional privind energia și clima, dezvoltarea durabilă, precum și reziliența la dezastre naturale, implementarea Strategiei naționale de renovare pe termen lung și a Strategiei naționale de reducere a riscului seismic se bazează pe abordarea integrată a măsurilor de reducere a riscului seismic cu cele de creștere a eficienței energetice în clădiri, având ca principal scop beneficiile aduse comunităților privind calitatea și siguranța vieții.
Un aspect important în optimizarea cadrului legislativ și normativ constă în creșterea nivelului de ambiție privind rata de renovare energetică și de consolidare seismică a clădirilor vulnerabile, prin mobilizarea investițiilor pe baza unei planificări strategice, a unor criterii de prioritizare și a unor mecanisme și instrumente eficiente de accesare, evaluare și monitorizare a indicatorilor programelor de finanțare.
Implicarea și acțiunea incluzivă a tuturor actorilor de la nivelul diferitelor paliere vor asigura un cadru unitar și eficient de implementare a priorităților și acțiunilor stabilite prin actele normative adoptate, până în anul 2050.
Proiectul, derulat pe o perioadă de 4 ani, începând din data de 23 mai 2019, a fost cofinanţat din Fondul Social European (FSE), prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă (POCA 2014 – 2020).
În implementarea proiectului, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a beneficiat de sprijinul Băncii Mondiale, în baza unui Acord de prestări servicii de asistență tehnică rambursabile, și de parteneriatul cu Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Construcții, Urbanism și Dezvoltare Teritorială Durabilă “URBAN-INCERC”.